Poveste la margine de lan
(Oltea Paraschiv)
Toată lumea ştie, dragi copii, că luna mai este o lună
aparte. Un fel de regină a lunilor de primăvară… O lună a florilor, a gâzelor
şi a culorilor prinse-ntr-o joacă serioasă din care răsare viaţă nouă!
Cât vezi cu ochii şi poţi cuprinde cu auzul, cât poţi
primi în căuşul sufletului, frumuseţe, frumuseţe şi iar frumuseţe. Păsările se
întrec în cântec, grâul se sileşte să-şi crească boabele în spicul verde,
curcubeul face pod să poată păşi, mărunţel, dintr-o parte-n cealaltă a lumii,
Spiriduşii- Furnicuţe (despre ei am să vă povestesc într-o altă ocazie)…
Florile îmbracă rochiţe proaspete şi se salută cu soarele iar gâzele cele multe
prind a mişuna după treburi.
Să nu credeţi că toate acestea sunt doar aşa, o
întâmplare… Nicidecum! Toate au rostul lor. Fiecare boabă, fiecare fir de
iarbă, fiecare floare, fiecare gâză îşi ştiu treburile de zi cu zi foarte bine… Aşa cum vi le ştiţi şi
voi, dragi copii!
Într-o dimineaţă îmbăiată călduţ de soare, o stranie
făptură trecu în zbor, risipind liniştea spicului de grâu care nici nu se
trezise bine. Avea forma unui elicopter micuţ de culoare verzuie şi făcea tot
atâta gălăgie ca acea maşină asurzitoare. Nici n-apucă spicul să se
dezmeticească şi să-şi spele faţa cu rouă că făpura se întoarse. Făcu un
rotocol şi se agăţă de o margaretă din vecini. Spicul îşi încruntă sprâncenele
a dezaprobare, îşi drese glasul ca să atragă atenţia şi spuse:
-Bună dimineaţa se spune pe la noi atunci când
întâlneşti
pe cineva… (Nici un răspuns!) Ştii, nu vreau să fiu nepoliticos dar trebuie
să-ţi spun că ai cam tulburat liniştea pe aici! Eu sunt Spicul de Grâu, cel
care pregăteşte pâinea cea de toate zilele. Am nevoie de un pământ bun, de
soare, de ploaie şi de linişte ca să-mi pot face treaba bine. Tu cine eşti?
Nici de data asta, necunoscuta nu păru că a auzit ceea ce a spus spicul.
Între timp, se trezi şi Macul cel
îmbujorat. Căscă somnoros şi catifelat. O boabă de rouă îi alunecă pe gât şi-l
făcu să tuşească.
-Scuze! Sper că n-am deranjat pe
nimeni… Ce zi frumoasă! Bună dimineaţa tuturor! Ooo! Dar avem un munsafir?
-Aşa se pare! I-a răspuns Spicul de
Grâu. Dar nu vrea deloc să ne vorbească!
-Cine-o fi? Of, azi trebuie „să ard”
foarte tare. Îmi trebuie putere… Ia să o iau chiar acum din raza asta de soare
care mă atinge cu drag… Trebuie să fiu ca un indicator important în drumul
albinuţelor şi al altor gâze care altfel ne vor ocoli şi schimbul de polen nu
va avea loc iar tu, grâule, nu vei putea înmulţi spicele şi boabe nu vei putea
face!
-Aşa e! Mulţumesc frumos, Macule!
În vremea aceasta, făptura verzuie cu
aripi străvezii şi coadă lungă părea că stă agăţată în continuare, fără rost.
Avea nişte ochi uriaşi, aproape fioroşi. Şi totuşi, avea o graţie anume şi acel
„ceva” prietenos… Deodată, şi-a fremătat aripile cu zgomot speriind pe toată
lumea. Nu-şi luă zborul. Doar îşi schimbă poziţia ca să-i poată vedea mai bine
pe ceilalţi…
-Hmm! Bună dimineaţa! Daţi-mi voie să
mă prezint: Sunt Lula- Libelula. Sper că am gura curăţică… Tocmai v-am salvat!
Am acţionat rapid. Cu ochii mei extraordinari am văzut o cohortă de păduchi.
Dacă nu-i neutralizam ar fi fost vai de voi!
-Şi eu care te-am judecat… se ruşină
Spicul de Grâu. Iartă-mă te rog!
-Ooo! De-aceea Margareta este aşa de
tristă… Noi am crezut că este înfumurată şi nu vrea să ne împrietenim… spuse şi
Macul. Ea va fi bine???
-Nu ştiu. Eu am făcut tot ce am putut
să o curăţ de invadatori. Acum numai de ea depinde. Dacă-şi doreşte să trăiască
va găsi puterea să lupte, dacă nu…
Toţi au privit înspre floricică. Părea
tare slăbită iar petalele de culoarea spumei de mare aveau pe margini
broderiile morţii. S-au întristat şi au tăcut. Şi Macul şi Spicul se gândeau că
dacă n-ar fi etichetat-o ca fiind „o plantă îngâmfată” poate că ar fi reuşit să
o ajute cumva…
-Ar cam fi timpul să plec! A
spart liniştea stingheritoare Lula-
Libelula. Acum, că mi-am făcut treaba de dimineaţă, mă întorc acasă să-mi duc
la grădiniţă copilaşii.
-Ooo! Aveţi copii? S-a emoţionat
Macul.
-Da, am un băieţel la grupa mare şi o
fetiţă la grupa mică. Curând, băieţelul va pleca la şcoală. Astăzi vom duce la
grădiniţă cărţi despre prietenie şi despre cât de greşit este să le pui
oamenilor etichete. Tare interesant, nu-i aşa?
Zâmbind şi salutând de „La revedere!” Lula- Libelula
s-a înălţat şi-a dispărut într-o clipită. Macul şi Spicul de Grâu au mulţumit
din nou pentru intervenţia salvatoare şi au rămas pe loc să-şi vadă de-ale lor
şi de lecţia pe care tocmai au primit-o: Fiecare făptură are rostul ei. Nu
există treburi foarte importante şi mai puţin importante ci doar o ordine
corectă în care trebuie făcute. Şi încă ceva. Ceva ce niciodată cei doi nu vor
mai uita: nu judeca pe nimeni, nu pune etichete. Suntem diferiţi şi asta nu ne
împarte în „buni” şi „răi”!
(Sursă foto suport- google)
Aici, în lectura autoarei: https://www.youtube.com/watch?v=lkUu1zc1S9w
